joi, 17 februarie 2011

Pâinea lui Dumnezeu

[Articol ce abia merită citit - din păcate, nu am avut timp de altul.]

Într-a cincea, am nimerit în căminul Liceului Eminescu ca picat din lună.
Nu m-a şocat faptul că erau 18 paturi înghesuite în Salonul 3, nu mă interesa că gratiile uşii de la ieşirea din cămin se încuiau după 10 seara, nu mă deranja programul de meditaţie de la 16 la 19:30, nu-mi era dor de ai mei şi mă bucuram că în sfârşit am cu cine să joc fotbal.
Peste un singur lucru nu am reuşit să trec: foamea. Presupunând prin absurd că bucătăresele de la cantină nu ar fi furat atât de mult şi că ne-ar fi dublat porţiile, tot cred că aş fi umblat ca fantoma prin cămin, leşinat de foame.

Socul iniţial a venit la trei zile de la cazare.
După îndelungi discuţii în şoaptă, Baloo cel mare şi gras s-a apropiat de mine cu o faţă suspect de mieroasă:
- Salut, Gabi. Ce mai faci?
- Bine, răspunsei timid, şocat că-mi ştie numele.
- Parcă îmi amintesc că ţi-a lăsat mama ta un borcan de dulceaţă înainte de a pleca…
- Da, vreţi şi voi? – intuisem eu unde duce conversaţia.

Închipuiţi-vă 15 oameni urlând şi alergând prin salon după cel de-al 16-lea ce deţinea borcanul, încercând să bage cât mai multă dulceaţă în gură, direct cu mâna.
Imaginaţi-vă dezamăgirea celui de-al 17-lea şi a celor din celelalte saloane, ajunşi mult prea târziu la locul festinului.


Printr-a şaptea, veteranul din mine a primit al doilea vestiar, pe hol.
In general, ţineam acolo cărţile, caietele, hainele murdare şi încălţămintea.
Unul dintre cele mai fericite momente din viaţa mea a fost atunci când am găsit pe raftul de sus o felie de pâine, mică şi uscată.
Nu cred că am mâncat vreodată ceva mai bun în toată viaţa mea.

Zile de coşmar erau acelea în care se servea mămăligă la cină pentru că nu prea ţinea de foame.
Am ajuns să o urăsc din tot sufletul.
Abia a reuşit să mă convingă soţia pe la 30 de ani că mămăliga ar putea înlocui cu succes pâinea în cazul tochiturii moldoveneşti sau a peştelui prăjit.

Dintr-a noua, mutarea la căminul Liceului de Informatică a îmbunătăţit simţitor situaţia.
Maxim 7 colegi de cameră, ne permiteam să cumpărăm o pâine pe săptămână şi să servim din slănina afumată, agăţată de gratiile geamului.
Aveam totuşi o problemă cu un coleg de cameră, Găbelu.
Obişnuia să apere proştii cu expresia “Dar măcar e om bun, pâinea lui Dumnezeu” şi mie mi se făcea foame instantaneu.

Traumele psihice nu au dispărut ca prin minune.
Odată cu mutarea alor mei la oraş, mi-am făcut obiceiul de a depozita cantităţi imense de pâine deasupra dulapului din cameră.
Nu conta că pâinea lipsea destul de rar din casă, nu mă liniştea faptul că mama făcea deseori pâine de casă.
Se întâmpla uneori să fie doar mămăligă şi eu trebuia să fiu pregătit.

Acum sunt bine, mulţumesc de întrebare.
Încerc să fac sport măcar o dată pe săptămână ca să scap de kilogramele depuse în perioada de trei săptămâni în care m-am lăsat de fumat.
Nu cred că o să reuşesc prea curând să slăbesc, la câtă pâine consum la fiecare masă.

12 comentarii:

  1. Te-ai lăsat de fumat defintiv sau te-ai reapucat după 3 săptămîni de pauză (să înţelegă şi sufletul meu)? Mai cunosc pe cineva care cumpără incredibil de multă pîine (chiar dacă mai are în casa suficientă cît să hrănească juma' de cartier). Pe principiul "las' să fie acolo", evident.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Silvia: doar 3 saptamani am reusit sa stau fara sa fumez, timp in care am pus vreo 10 kg. De unde si poza cu sunculite din profil. Acu sunt mai bine :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu m-am lăsat de vreun an şi cîteva luni şi nu am pus un gram pe mine. Dacă te bate gîndul serios, am să-ţi dezvălui marelele secret :)).

    RăspundețiȘtergere
  4. @Silvia: of, tineretea asta cu idealurile ei! Crezi ca la varsta mea ma mai pot lasa de fumat sau ca pot deveni vegetarian?

    RăspundețiȘtergere
  5. Se pare ca au dreptate psihologii.Traumele din copilarie ne urmaresc toata viata.Toata lumea s-ar fi asteptat ca la salariul tau de informatician bine cotat sa scapi de cosmarul ca ai putea sa mori de foame.Indraznesc(in numele tuturor prietenilor tai)sa mai incerc inca o data:ce salariu ai?

    RăspundețiȘtergere
  6. @Ela: te bazezi cumva pe faptul ca nu-mi citeste nimeni blogul? Curajoasa incercare...

    RăspundețiȘtergere
  7. Apropo de meditizare!Vad ca te-ai lasat pe tanjeala.Parca vroiai sa ajungi prim ministru in 2014.Stii f. bine cat l-a pupat Boc in fund pe derbedeu(si inca o mai face).
    Stiu ca il urmaresti pe Vania,dar eu nu am vazut nici un comentariu recent pe blogul sau.Nu fi timid,da din coada,pisiceste-te,linge mana Maestrului daca vrei sa faci politica la nivel inalt!

    RăspundețiȘtergere
  8. @Ela: ha, ai scris boc cu B mare.
    Bloggerii mari si seriosi se citesc intre ei zilnic, dar se comenteaza foarte rar.
    Sincer, nu prea am timp.

    RăspundețiȘtergere
  9. Macar B-ul sa fie mare,saracu`.Oricum sunt la curent cu tendinta de a scrie numele pedelistilor cu litera mica,dar de boc imi e mila.M-am corectat,totusi.
    PS Am vazut iutubul cu pisica.Felicitari,esti mult mai suptil ca mine!

    RăspundețiȘtergere
  10. @Ela: ma dau si eu interesant cu subtilitatea asta. De fapt nu vreau sa ma fac de ras.

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu nu intelegeam la ce iti folosea painea din camera deoarece era uscata...

    RăspundețiȘtergere
  12. @Adina: ma bucur ca am clarificat si asta.

    RăspundețiȘtergere