marți, 22 martie 2011

M-am tuns...

Nu ştiu ce metabolism ciudat mai am şi eu de-mi creşte părul într-un ritm nebunesc.
Ies din frizerie tuns zero, ajung la serviciu şi îmi dau seama că trebuie să mă tund din nou.

Aş putea să-mi las părul lung, dar mă spăl pe cap doar la sfârşitul posturilor mari de peste an şi nu mă pieptăn niciodată.
Mai adăugaţi faptul că port căciulă de fiecare dată când ies la ţigară şi vă puteţi face o imagine de cât de şocaţi sunt colegii când mă preumblu prin firmă cu părul explodat.

E şi un sistem de autoapărare.
Incerc să amân cât pot tunsul pentru că sunt groaznic de frumos şi m-am săturat să suspine fetele în urma mea.

***

Cum nu se mai putea, săptămâna trecută mi-am luat inima în dinţi.
Frizeriţa şi-a plimbat mâna prin părul meu vreo 5 minute, parcă intrată în transă, cu o tristeţe imensă în priviri.

Când să plec, mi-am dat seama că, luat de valul primăverii, îmi uitasem căciula la birou.
Complet descoperit, ies din frizerie, fac trei paşi şi aud în spatele meu o voce emoţionată:

- Psst, psst! Culcă-te cu mine!

Grăbesc pasul din reflex, trec strada şi încep claxoanele în urma mea.
Ciurdă de femei în spatele meu, babe aţinându-mi calea cu plasa de cumpărături de la piaţă, paparazzi mai înnebuniţi decât în faţa lui Pepe părăsind vitejeşte domiciliul conjugal...

Numai eu ştiu cum am reuşit să-mi menţin calmul şi să resping apropourile cu o privire indiferentă.
Reuşesc într-un final să ajung la sediul firmei unde dau de hopul cel mare.

Buzdigardul se postase în faţa mea, cu bulanul din dotare în mână şi cu spray-ul paralizant la centură.
Aş fi intrat în capcană dacă nu i-aş fi observat zâmbetul lasciv de pe faţă, mama lui de gaylord focker!

O eschivă ca la rugby, o schimbare de direcţie cu tampon în gâtul adversarului şi-am intrat victorios în birou.

P.S. M-am hotărât, data viitoare merg la frizer deghizat în cowboy!

24 de comentarii:

  1. Te-au confundat femeile cu vreun milionar si tu nu ti-ai dat seama. :))

    RăspundețiȘtergere
  2. @Cristi: mda, dar umbla vorba in targ ca stau pe un munte de bani.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pai atunci e bine ca ai scapat teafar cand ai plecat de la frizerie. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Atata ce te-ai mai laudat ca esti frumusel, incat nu mai are nimeni curajul sa te contrazica!
    Oricum,felicitari pt.text.E unul din cele mai bune de pana acum.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce talent narativ ai! Zici ca esti ruda cu Ion Creangă!:)

    RăspundețiȘtergere
  6. @Cristi: intotdeauna e bine cand scapi cu bine :)

    RăspundețiȘtergere
  7. @Ela: sa vad eu cine indrazneste sa ma contrazica acum.
    Multam de aprecieri.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Alice: ciudat, m-a mai comparat cineva cu Ion Creanga. Si eu care ma credeam influentat de Marin Preda...
    Multam de laude!

    RăspundețiȘtergere
  9. CCN (CCM fost CCR)22 martie 2011, 14:51

    Multumesc Gabi Rotaru!
    Doar TU ne faci zilele senine.
    P.S Ai codait canili!

    RăspundețiȘtergere
  10. Cred ca frizeia aceasta face minuni!As vrea si eu un nou louk!P.S.Primesc si bugetari?

    RăspundețiȘtergere
  11. @CCN: CCN ca CCN, dar tot politicos ai ramas!
    P.S. Inca nu, dar e bine sa insisti.

    RăspundețiȘtergere
  12. @Chelu: eu nu te-as sfatui s-o incerci. Sa nu cumva sa-ti creasca parul la loc.
    Bugetarii sunt baza economiei romanesti, da faliment frizeria daca nu ii primeste.

    RăspundețiȘtergere
  13. Sa cresti mare si sanatos...daca stau bine sa ma gandesc, observ si influente "prediste" la tine! Oricum si Ion Creanga e tare:)!

    RăspundețiȘtergere
  14. In privinta talentului narativ....jos palaria!!!!
    In privinta frumusetii...ma mandresc cu cel mai frumos cumatru si cea mai frumoasa cumatra!!!

    RăspundețiȘtergere
  15. @Anonim: of, anonimatul asta ma omoara si la cati cumatri am nu ma risc sa ghicesc. Multumesc oricum!

    RăspundețiȘtergere
  16. @Alice: Cumatrul cel Mare radea de mine ca te-a indus in eroare onomatopeea "Psst". Ion Creanga mi-e drag, l-am citat cand cu Smarandita popii.

    RăspundețiȘtergere
  17. Asta a fost si ideea sa nu stii exact cine a postat comentariul.Totusi iti dau un indiciu: sunt cea mai alintata si draguta cumatra a ta.

    RăspundețiȘtergere
  18. @Anonim: nea, toate sunteti alintate si dragute.

    RăspundețiȘtergere
  19. offf.....greu te prinzi: Bela

    RăspundețiȘtergere
  20. @Bela: Ooo, dar ce onoare! Bine-ai venit pe ulita noastra cu comentarii.
    Sper ca nu te-ai pus rau cu toate celelalte cumatre, intr-un fel e si vina mea.

    RăspundețiȘtergere
  21. ai vazut nasu' ,esti cu siguranta pe urmele lui Creanga,si asta nu-i de ici colea.vreau sa vad numaidecat noua freza,vrem postare cu noul louk!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  22. @Fina: nu mai pun poze ca ma urmaresc paparazzii.

    RăspundețiȘtergere
  23. poti sa iti deschizi afacere de vandut par.
    si eventual ceva transfuzii de sange ca poate se ia gena crescutului de podoaba capilara.
    ai dat lovitura!

    RăspundețiȘtergere
  24. @Ale4them: buna idee, dar nu cred ca e o gena. Oi fi avand un virus, o bacterie, ceva...
    P.S. Bine-ai venit pe ulita noastra.

    RăspundețiȘtergere