joi, 26 ianuarie 2012

Cu cardu'

Bogătanu'
Pe vremea când gurile rele şi finuţul meu bârfeau despre cum stau eu călare pe un munte de bani, au ajuns la urechile mele extrem de multe legende ireverenţioase legate de cardu' meu de salariu.
Tot circulând din gură în gură legendele au devenit certitudini în conştiinţa colectivă a cunoscuţilor noştri.


***

Şi uite-aşa, se pare că însăşi banca cea mare, cu de la ea putere, a decis să-mi dea un card mai mare decât al altora, atâta bănărit nemaiputând să-şi încapă într-unul de dimensiuni normale.
Atât de mare ar fi fost cardu', încât nu încăpea nici în coajă, nici în buzunar, ăsta fiind motivul pentru care căram tot timpul după mine celebrul rucsac de firmă (Abidas!).

Dragii mei gurişti, nu că ţin să vă dezamăgesc, dar cum aş fi putut introduce o asemenea matahală într-un bancomat obişnuit?

***

Se mai decisese, din nou fără ştirea mea, că nu e de ajuns să ştii PIN-ul ca să scoţi bani de pe card, trebuia neapărat să fiu şi eu de faţă, pentru că fără prezenţa cipului implantat direct în creier nu s-ar fi putut încheia tranzacţia.
Când nevastă-mea s-a internat în spital, toată lumea a început să şuşotească pe la colţuri că îi venise şi ei rândul să-şi implanteze în buric un cip dintr-ăla de scos bani de pe card.

Măi, oameni buni, voi o cunoaşteţi foarte bine, cum vă puteţi închipui că s-ar fi apropiat măcar nevastă-mea de vreun spital dacă n-ar fi fost într-adevăr o problemă medicală?

***

Se zice că, în afară de întrebarea obsesivă cu ce salariu am eu, PIN-ul ar fi fost secretul cel mai bine păstrat în familia mea, secret transmis din generaţie în generaţie doar primului născut.
Aici nu zic că n-ar exista un sâmbure de adevăr, dar să mă ierte Dumnezeu de înţeleg cum de toată lumea devenea extrem de atentă, cu Bogdana scoţându-şi celebrul ei carneţel, atunci când se apuca fiică-mea de numărat: "Unu, doi, trei, şapte!"...

La faza asta, zvonacii s-au lămurit repede că au dat-o în bară, într-o seară fiică-mea mormăindu-şi sieşi în barbă: "Unu, doi, patru, cinci, şapte pitici!"

***

Cum era de aşteptat, ieri am rămas din nou fără ţigări, aşa că m-am dus la bancomat să văd dacă a băgat boc-boc alocaţia la copchil.
Trag de bancomat cu putere ca să fiu sigur că nu e măsluit, acopăr ca de obicei bine cu mâna la tastarea PIN-ului şi dau, aşa, la oha, să scot 50 de lei.

Fonduri insuficiente...

WTF?! Ce plm?!
E-aşa de mare criza încât băncile nu mai au bani să alimenteze bancomatele? Aşa nu se mai poate, eu mă duc să protestez în piaţă!

Hai totuşi să-mi văd soldul, îmi zic. Când colo, ce să vezi?
Aveam doar 10,82 lei în cont...

GTFO! Du-te, bre, de-aici!
N-a băgat boc-boc alocaţia?!

Jos băsescu! Jos guvernul! Alegeri anticipate!
***