marți, 10 ianuarie 2012

Fire de păr

Way to go, girl!
Scobeam de la o vreme în nas puţin deranjat de nişte fire de păr rebele.
Nu le-am băgat în seamă până n-au ieşit tufă afară, fluturând vesele când coboram geamul la maşină sau când strănutam fără batistă.

Ca să evit eventualele certuri cu soţia de la forfecuţa de unghii, am ales varianta manuală: smuls fir cu fir cu două degeţele, admirat recolta şi aruncat pe jos sub privirile înmărmurite ale asistenţei.

Mai curgeau lacrimi, nu zic nu, dar, deh, şi bărbaţii plâng câteodată...



***

Când am descoperit părul din ureche, era deja prea târziu.
Cu o mişcare naturală din foarfece, frizeriţa a deschis cutia Pandorei.

Creşteau, dom'le, în neştire fire lungi, albe şi rare, străluceau în oglindă când mi-era ziua mai dragă...
Intrau cuminţi la locul lor în ureche, spaţiul fiind îndeajuns de încăpător.

A rămas la latitudinea frizerilor dacă se bagă sau nu pe acolo, oricum nu cereau voie niciodată.

***

Ultima dată am nimerit o frizeriţă politicoasă, m-a întrebat senină dacă poate să-mi scurteze sprâncenele.

- Poftim?! - am sărit eu din scaun.
- Domnu', sunt foarte lungi, trebuiesc tăiate!

- Doamnă, cu tot respectul, nu vă atingeţi de ele că n-am chef să ajung cu ele-n vânt ca maestrul Albulescu...

Recunosc, nu-mi dădusem seama de dimensiunile dezastrului, chiar dacă îmi mai intrau sprâncenele în ochi în ultima vreme.

***

De ce vă povestesc vouă toate astea?
Pentru că am realizat că, de când îmi cresc sprâncenele, nu mai am probleme cu părul din nas şi din urechi.

O fi vreun paradox de echilibru al dezechilibrului hormonal sau mi-o fi intrat în reflex epilarea manuală în ambele părţi?
Îmbătrânesc cu atac de hormoni sau cu lipsă de memorie? Dacă or fi amândouă, care din ele mă afectează mai tare? 

Hm, cert e că azi am smuls nişte fire mai lungi din sprâncene.
Să consemnez treaba asta în agendă...
***