joi, 16 februarie 2012

De iarnă

Like a baws!
După cum bine a intuit Cumătrul cel Mare, când vin jandarmii cu deszăpezirea la noi în sat, trec întâi pe la bătrânii neajutoraţi, bolnavii în suferinţă, gravidele în luna a noua şi apoi pe la Casa Rotaru.

Prima oară s-a încumetat cumnată-miu, săracul, datul la lopată prin curte şi deszăpezirea maşinii i-au prins bine la cele 100 de kile ale lui, dobândite cu graţie după ce s-a dat pe ţigări electronice.
Nu mi-a fost milă de el, din punctul meu de vedere îmi e dator toată viaţa la cât s-a chinuit nevastă-mea să-l şteargă la cur când era mic.


Când mă bucuram mai tare c-am scăpat, a dat iar ninsoarea.
Ger, viscol, troiene de zăpadă, ţurţuri, fără apă, fără cablu, ce mai! - vreme de făcut copchii.

Prevăzătoare cum o ştiţi, nevastă-mea m-a avertizat la modul cel mai serios că, dacă îi mai torn un copchil, o să-mi amintească vorba aia din popor: "Pup-o, bărbate, că de-acuma n-o mai vezi!".

***

Credeam că nu este pe lume prostie mai mare decât să te trezeşti de Valentine's Day că vrei rezervare la restaurant.
Anul ăsta am fost prevăzător, am sunat cu o zi înainte. N-am găsit locuri, bineînţeles, dar zic eu că s-a simţit o îmbunătăţire: oamenii au fost chiar înţelegători şi m-au tratat cu păreri de rău.

Norocos cum mă ştiţi, m-am lipit la rezervarea unui înzăpezit şi uite-aşa mi-a reuşit o frumoasă surpriză pentru dragostea mea, Mihaela Simona.

Mi-am dat seama că o şi mai mare prostie e să te trezeşti în seara de Valentine's Day că ai nevoie de un taxi să te ia din satul de sub troiene.
În schimb, e sigur că nu este pe lume dovadă de dragoste mai mare decât să deszăpezeşti maşina la disperare în 10 minute, când oricărui om normal i-ar lua cel puţin o juma' de oră.

Eu n-am fost normal nici după ce-am terminat, dar soţia era prea entuziasmată de libertate şi prea stresată de copchiii lăsaţi acasă de izbelişte şi nu a apreciat la adevărata valoare transpiraţia abundentă de pe fruntea mea.

***

A doua oară, măgăreaţa a picat pe Finul de Budăi şi pe Cumătrul cel Mare, au dat jos de pe acoperiş vreo tonă de zăpadă.
Nu mi-a fost milă de ei, sunt sigur că, dacă îi chemam eu, nu veneau nici în ruptul capului.

Dar eu nu-s prost, am pus-o pe nevastă-mea să-i cheme!

Cumătrul a venit galben ca lămâia, probabil neobişnuit cu frigul de afară pentru că la el la serviciu se lăfăie pe la -10 grade, şi a plecat alb ca varul, probabil din cauză că nu i-am dat spor de periculozitate pentru lucrul la înălţime.

De fapt, cum probabil intuiţi deja, nu le-am dat nimic!

Vreau să-i anunt pe această cale că, din cauză că au muncit doar trei ore, a mai rămas juma' de acoperiş sub zăpadă.
Vă rugăm Soţia mea vă roagă să reveniţi, dragii mei!

P.S. Nu, link-ul ăla cu ţigările nu e reclamă plătită, promit să vă anunţ în clar când mă dau pe pişcoturi.
***