luni, 26 martie 2012

Roşii ca focul

Aveţi mai jos o mizerie nedocumentată de guest post refuzată cu brio pe Zero Ştiri. End său, mai ghest post deiz ar ovăr...

Stau roşiile alea uitate pe masa mea din bucătărie de o săptămână.

Au fost cam scumpe, la fel ca tânăra bugetară de la antene, îmi permit tot maxim două pe lună, dar merită. După atâta timp, chiar nebăgate la frigider, arată la fel de bine ca atunci când îmi zâmbeau senzual din galantar: roşii ca focul din inima mea, ferme la atingere ca fundul unei fecioare, deci numai bune de băgat în ciorba copiilor.

Noi ne-am obişnuit, dar dacă acum s-ar ridica bunicul meu din morţi, Dumnezeu să-l ierte, şi-ar scuipa de trei ori în sân şi ar şopti în barbă un "Piei, satană!" regulamentar. Asta pentru că pe vremea lui roşiile de Galaţi din pieţele româneşti nu rezistau mai mult de trei zile, iar tocmeala începea numai după ce acestea erau palpate cu mare atenţie.



O explicaţie a longevităţii roşiilor mele ar putea veni dintr-o întâmplare istorisită de un consătean de-al meu căpşunar, plecat pentru prima oară "la Spania" cu contract de muncă la negru, aşa cum se obişnuieşte în Uniunea Europeană. Ajuns el în câmpul muncii, a dat dezamăgit a lehamite din mână când a văzut căpşunile:

- Păi, la ce ne-aţi adus aşa devreme, a zis el şefului de echipă, nu vedeţi că încă sunt mici şi verzi? Stăm de pomană pe aici cel puţin o săptămână!

N-a stat, pentru că a doua zi toate căpşunile erau mari, roşii şi frumoase, numai bune de cules. A, şi nu crescuseră în pământ, ci într-un tub prin care curgea o substanţă albă.
E posibil ca roşiile româneşti să nu fie plimbate în lichid, dar nu văd nici o diferenţă în caz că sunt culese de verzi şi apoi sunt coapte la foc rapid în baie de hormoni.

Orice om normal la cap s-ar întreba acum cât de sănătoase sunt roşiile mele de pe masă.

Lor le-aş răspunde că sunt mult mai sănătoase decât un pui de ţară făcut la ceaun în untură de porc, tot de ţară. De fapt, puiul la ceaun în sine nu e nici el chiar atât de nociv, important e să nu mănânci de unul singur câte un pui întreg la fiecare masă. După cum ne învaţă CNA-ul, "pentru sănătatea dumneavoastră" nu consumaţi în exces un singur fel de mâncare, cum a făcut Basil Brown, omul care a plesnit de sănătate..

Dacă tot vorbeam de CNA, organele de control ale statului nu ar permite apariţia pe piaţă a alimentelor nesănătoase, nu? Aveţi puţină încredere, amintiţi-vă de ouăle găinilor crescute fără lumină naturală, cum le-a interzis statul chiar dacă asociaţiile producătorilor susţineau sus şi tare că vor da în judecată pe oricine îndrăzneşte să mai declare că ar fi de porc. Bine, italienii au interzis deja legumele crescute în lichid, dar la urma urmei cine îi ascultă pe ei?

Chestiile alea cu bio şi eco nu se potrivesc cu buzunarul nostru, deci nu au deocamdată căutare la noi. Ca producător, unde e cerere de gunoi alimentar nu-ţi poţi permite să scoţi o singură recoltă curată pe an, mai ales că aceasta ar trebui să ajungă urgent pe masa consumatorilor. E împotriva principiului de bază al capitalismului după care ceilalţi membri ai haitei abia aşteaptă să faci greşeli ca să-ţi acapareze locul pe piaţă. Cum altfel ar mai exista atâţia miliardari în lume?

Organismul nostru e destul de rezistent la doze regulate de otravă. Mai mult de atât, rezistenţa creşte dacă dozele se măresc insesizabil dar constant. Aş da aici ca exemplu tutunul. O ţigară fumată de un nefumător i-ar întoarce instantaneu stomacul pe dos. Un pachet pe zi e dus lejer de orice fumător profesionist, însă organismul reacţionează destul de dur după o noapte de dezmăţ prin cluburi, când primeşte în freză două pachete de ţigări amestecate cu alcool.

Probabil că rezistenţa la anumite substanţe dăunătoare se impregnează undeva adânc în genele ADN-ului şi e transmisă mai departe urmaşilor. Ce mă îngrijorează cu adevărat nu e faptul că generaţia cu cheia de gât a fost una de sacrificiu, suportând un ritm accelerat de acumulare al acestor otrăvuri, ci presupunerea mea că la un moment dat copiii noştri vor trage ponoasele.
***