joi, 3 mai 2012

Da' ci faci?!

S-ar putea crede că totul e mai simplu când suntem noi, amândoi părinţii, acasă. Nimic mai fals!

Când tăticu' e acasă, ziua începe mişto cu urlete de alintată ce e fiică-mea, că ea nu face pişu la oliţă şi că să-i dau la desene animate. În general, rămâne ca-n tren cum zice ea, apoi Lăurica face pe ea, tata aruncă chiloţii cu pipi la spălat, îi face un duş rapid şi, după trei minute de morală calmă, trece la micul dejun unde mămicuţica, ce tocmai terminase între timp alăptatul Bofosului, începe să-i toarne cu forţa Lăuricii pe gât lapte cu bolonele de cereale.



Tăticuţicul nu urlă ca Lăurica, el se abţine cu succes deocamdată şi iese furtunos pe terasă unde fumează cu sete o ţigară cât un diazepam. Noroc de momentul de respiro, că bofosul s-a gândit el de capul că n-are chef să-şi facă somnul obişnuit şi o acompaniază pe soru-sa, uitându-se urât la ambii părinţi alertaţi de ce-o fi având şi ăsta acuma.

Aici, drumurile noastre toate se despart pentru o bună bucată de timp. Eu mă coc la căldură cu Lăurica prin curte, certând-o de fiecare dată când se apropie de tăticuţul care fumează cu cafeaua în mână, iar soţia se coace în bucătărie cu Bofosu în braţe în timp ce amestecă legumele în borş sau învârte perişoarele la încheietura mâinii ca să le rotunjească.

Dacă suntem norocoşi, prindem apoi o oră de somn sincron la copchii. Nu e cazul să vă explic de ce suntem norocoşi, eu puţin mai mult decât soţia pentru că nu mă deranjează defel jucăriile aruncate prin sufragerie sau, după caz, prin bucătărie.

La ţigara de după, încep din nou urletele şi o luăm de la capăt: "lapte-n ţâţe / drob de sare în spinare", chiloţi cu pipilică, linguri îndesate adânc în gât, "Vreau deseneee!", "Nu, mami, las' că mergem diseară la fina", "Du-te, dom'le, de aici, nu vezi că fumăm?!", pempărşi explodaţi "Bravo, mami, te-ai căcăcit!", mârâială din pătuţ "Bre, da' mai ai, că abia te-am schimbat?!", "Vreau la tata, nu-l lua pe Cezar în braţe!" şi, nu în ultimul rând, "Iar s-a terminat cafeaua?! Mai sunt ţigări?".

Înainte de plecare, nevastă-mea se uită disperată în jur şi mă anunţă cu furie:
- Uite ce mizerie-i pe aici! N-ai făcut nimic toată ziua!

Adevărul e că nici ea nu mai e atât de plină de adrenalină când e soţul acasă. De exemplu, ieri a cărat singură în curte covorul cel mare la uscat, după ce a vărsat pe el Lăurica cădiţa plină de apă. Azi n-a dus nici măcar gunoiul până la tomberonul din spatele casei. Aştepta să-l duc eu şi acum ne uitam amândoi la el cum se odihnea la căldură pe terasă...

Cu greu, ajungem la finii noştri unde aflăm cu stupoare că azi e 1 Mai! Grătarul e gata de-o oră...

Servesc un rachiu, mâncăm mici şi cârnăciori, beau un pahar răcoritor de ravac, apoi dau gata o ţigară, apoi încă un pahar, arunc vorbe grele de ocară finului că e paharul gol, acum e plin, iar s-a golit, cum de nu vede nimeni, sticla e goală, acum nu mai este şi, deodată, mă trezesc în maşină cu copchilul în braţe, în faţa casei mele.

Soţia înţelege momentul dificil prin care trec, ia pe Bofosu în braţe şi pe Laura de mână. Bofosu doarme, Laura nu. În zece minute pică şi ea...

Eu mă băgasem deja în pat, lumea se învârtea ca nebuna în jurul meu şi eu nu mă aveam decât pe mine, singurul punct de echilibru în tot universul. Închid ochii, dar aud o şoaptă şuierată din uşă:
- Da' ci faci?!
- Dorm, ci vrei sî fac...

În seara următoare, m-a întâmpinat furioasă Laura:
- Tata, ai băut vin aseară! De ce ai băut vin aseară, tata?

Mă-sa o învaţă prostii dintr-astea, las' c-o să vadă ele după ce-mi revin din mahmureală...
***