luni, 25 iunie 2012

Şlapi

Ajunsă la capătul răbdării după ce-am umblat o săptămână prin parcul din Alexandru în şlapii ei roz, nevastă-mea s-a hotărât să mă târască într-o sesiune de shopping pe la tonete.

A crezut că scapă uşor, dar s-a înşelat!

I-am atras atenţia încă de la început că nu accept decât şlapi originali, Shan Lian. Şi să fie negri. Cu aţă-ntre degete. Nu de plastic, neapărat de cârpă! La aţă mă refer, restul poa' să fie de plastic, nu mă deranjează.

Ai dracului chineji, dom'le, au început să-şi fure unul altuia căciula, peste tot numai făcături, cu y în loc de i. Shan Ly-grec-ian, i-auzi de-aici, tu, dragă! Şi nici măcar nu folosesc acelaşi font, s-o creadă ei că pun eu botu' la vrăjeală...



Se însera de-acum afară, copchiii urlau de foame şi de oboseală, dar nu m-am lăsat! Lipa-lipa cu şlapii cei roz, noi, singuri, printre tonetarii şocaţi de atâtea pretenţii...

Ultima tonetă era cu ţigări, sucuri şi biscuiţi. Nevastă-mea se uita deja cu disperare înspre ea.
Totuşi, când aproape pierduse orice speranţă, rugile i-au fost ascultate. N-are draga de ea păcate grele, aşa că exact la penultima tonetă a scos cu mare bucurie cinşpe lei din poşetă pentru şlapii nebunului.

M-am încălţat mulţumit admirându-mă puţin într-o vitrină, suficient timp pentru soţie să arunce şlapii roz cu o mişcare subtilă, dar precisă, direct la tomberon.

Vreau să fiu sincer cu voi: da - nu mă spălasem pe picioare de două zile, da - am încuiat uşa de la antreu care stă toată ziua larg deschisă uitând să deschid fereastra în loc, dar nu m-am aşteptat să fie vreo problemă că am lăsat şlapii acolo.

Aşa face toată lumea şi doar îi purtasem foarte puţin în seara aia...

A doua zi dimineaţă, am crezut că leşin când am ieşit la ţigară!
Cu ultimele puteri, am deschis uşa şi fereastra să se facă curent şi am zbughit-o afară vărsând jumătate din ceaşca de cafea pe mine...

După ce mi-am revenit puţin, am aruncat o privire în antreu de la o distanţă considerabilă...
Ei, bine, nu bătea nici musca pe-acolo. De ţânţari ce să mai zic? Stăteau întinşi pe jos printre muşte ca după lupta de la Podu' Înalt. Doar un fluture dădea semne de revenire, rămăsese din fericire agăţat de perdea, săracul. A fost singurul supravieţuitor, dar a plecat imediat şi nu l-am mai văzut de atunci...

Acum las şlapii de cu seară în apă cu detergent, în ligheanul de rufe al neveste-mii, cât mai departe de casă, în tufele de Mânuţa Maicii Domnului.
Tufelor nu le merge aşa bine în ultima vreme, dar e mai bine aşa decât să primesc iarăşi reclamaţii de la vecini.

P.S. Nu, mulţumesc, n-am nevoie de sfaturile voastre, mă spăl pe picioare în fiecare seară şi tot nu ajută. Nu te poţi pune cu un Shan Lian original!
V-am povestit toate astea doar aşa, de plictiseală...
***