luni, 17 septembrie 2012

Semn bun

Mi s-a terminat aftershave-ul, semn că se apropie iar ziua mea.

Vă reamintesc pe această cale că port mărimea M!
Nu ştiu de ce, dar toată lumea mă tot ia de L, inclusiv soţia, care deţine mai multe informaţii intime decât voi şi totuşi mi-a luat chiloţi largi, pe care oricum o să-i port, chiar dacă o să-mi umble L peste tot.

De eticheta cu mărimea L vorbeam, mititeii mamei, dar îmi place cum gândiţi!

Eu mă bucur nespus pentru orice tricou primit în dar, dar să nu vă zgârciţi de aiurea, cu încă 10-15 RON scoşi din buzunar îmi puteţi aduce un zâmbet mult mai sincer pe faţă.
Doar ştiţi ce naşpa vă simţiţi când nu zâmbesc din inimă...

La pantof port 43, în caz că aveţi de gând să vă scoateţi mai ieftin cu şosetele, n-am eu pretenţii la pantofi decât dacă puneţi mână de la mână să-mi luaţi adidaşi Puma.
Cu L se zice Luma...

P.S. Draga mea Dănuţa, dacă nu ajungi la petrecere anul ăsta, mai ales că e un pic mai târziu spre sfârşitul lunii ca să prindem, de criză, două zile-ntruna, a mea şi a Laurei, te-ai lins pe botişor de plăcerea aia perversă a ta de a trimite cadouri prin poştă.
Jur că ţi le trimit înapoi!

Andrisant necunoscut...
***