miercuri, 3 octombrie 2012

Foame de bani

Aşteptam liftul lângă cumătrul meu, discutând foarte natural despre modul de funcţionare al motorului în patru timpi, subiectul lui preferat, subiect care oricum pe mine mă lasă rece, cu toate că atunci arătam foarte interesat pentru că mă străduiam să fiu politicos ca să-mi împrumute nişte bani, în condiţiile în care amândoi ştiam că n-am de unde să i-i mai dau înapoi anul acesta.

Oţi, mândreţea lui de pechinez, se agita în zgardă prin jurul meu, încercând să-mi atragă atenţia, dar eu, din cauza foamei de bani de ţigări, eram nevoit să mă abţin de la remarci maliţioase, de genul "Ce câine deştept ai, dom'le! Uite cum simte cât de mult ţin la el...", la care cumătrul meu să răspundă ca de obicei "Bubuie! Bubuie de atâta deşteptăciune...".

Cum stăteam noi şi discutam despre motoare, un adolescent lungan şi slăbănog a intrat în scara blocului, s-a aplecat asupra lui Oţi fără să ne salute şi a început să-l mângâie cu afecţiune pe blană, tot fără nici o vorbă.
S-a lăsat o linişte ciudată în timp ce ne uitam amândoi la el, cum stătea aplecat deasupra câinelui ca o girafă la adăpat.

N-am mai rezistat - bani, bani, dar cu ce preţ?!
"Fie ce-o fi!" mi-am zis şi am rupt tăcerea cu o precizare seacă:

- Are purici...

Ne-a buşit pe toţi râsul, inclusiv pe lungan, care râdea în barbă, încă aplecat cu faţa în jos, spre câine.
Cumătrul a trecut cu bine şi peste acest afront, cum a făcut de atâtea ori de-a lungul timpului şi, într-un final, mi-a dat toţi banii din casă.

P.S. Banii îi primeşte înapoi cam prin Decembrie!

Decembrie 2013, bineînţeles...
***