vineri, 12 octombrie 2012

Stareţul Dorin

În momentele mai negre din căsniciile noastre, atât eu cât şi cumătrul meu obişnuim să ne plângem pe umăr unul altuia, planificând în detaliu retragerea din viaţa asta, searbădă şi plină de amar, înspre un loc liniştit, cu verdeaţă, închinat Domnului.

Nu ne-am decis încă dacă doar vom urma o viaţă monahală obişnuită, preferabil într-o mânăstire îndepărtată din vârful muntelui, sau dacă vom tăia răul din faşă şi ne vom adânci într-o pustnicie totală, într-o peşteră neştiută de nimeni, cu post negru pe toată durata vieţii noastre lăsate de Dumnezeu, cât ne-o mai ţine El pe acest pământ.

Cert este că, în ambele variante, vom depune jurământ sacru de castitate, scăpând astfel pentru totdeauna de femeile noastre şi lăsând în urmă toate relele ce ni le-au pricinuit ele, cu voie, de cele mai multe ori, sau fără de voie, în rare ocazii.

Aşa că, atunci când nevastă-mea m-a anunţat că vom avea cinci măicuţe drept oaspeţi în weekend, venind tocmai din Oltenia la Sf. Paraschiva, în Iaşiul nostru mult iubit, eu, unul, am simţit că acesta poate fi un semn de sus.


Nici n-a apucat bine să-mi treacă fiorul acestei intervenţii divine în destinul unui muritor de rând ca mine, că nevastă-mea mi-a şi tăiat elanul!
Cică să am grijă cum vorbesc, că eu iau tot timpul numele Domnului în deşert şi că tot timpul spun cuvinte obscene, că doar de la cine a învăţat fiică-mea să vorbească urât.

- De la cumătrul meu a învăţat prostii, doar e nanul ei! m-am apărat eu cât de bine am putut, fiind luat prin surprindere.

- Apropo de cumătrul tău, m-a îngropat şi mai adânc nevastă-mea, l-am sunat mai înainte şi i-am spus că n-are ce căuta pe la noi în weekend-ul ăsta!

Hopa! şi eu cu cine mai beau? Bine că-l am pe celălalt cumătru, îl mai am şi pe finu...
Parcă mi-ar fi citit gândurile, cică îi sunase deja şi pe ei! N-au ce căuta la noi, că ea e fiică de preot şi nu vrea să se facă de ruşine.

Numai Cumătra mea cea Nouă are voie, că ea se duce în fiecare duminică la slujbă, la biserică, că donează tot timpul la biserici, că se are bine cu preotul din sat de la ea, că vorbeşte frumos, că e ditamai consilierul la primărie şi că, spre deosebire de ceilalţi, oricum n-o poate refuza dacă asta ar fi dorinţa ei, să ne viziteze în weekend.

N-am mai zis nimic, o să treacă el şi weekend-ul, abia aşteptam să mă duc luni la serviciu.


După cum bine ştiţi, la pensiunea "Casa Rotaru" din Valea Lupului, de lângă pârâul Lupuşor, proprietar unic Rotaru Dorin Gabriel - adică eu, plata pentru cazare se face în natură.
I-am pus în vedere soţiei că măicuţele n-or să aibă parte de tratament preferenţial.

Unii aduc brânză (brânză de ţăran), alţii aduc băutură (doar ravac acceptăm, fără tulburel sau rest de tescovină), cele care n-au, să vină ele că vedem noi, sau, în cazul bărbaţilor, să vină cu soţiile sau, respectiv, prietenele. Chiar şi surorile soţiilor sunt acceptate, în ultimă instanţă.
Am hotărât ca plata în natură pentru măicuţe să se facă printr-o vorbă bună, pusă acolo sus, să fie de sufletele noastre păcătoase.

De aici a izbucnit invidia în grup. Că de ce să mă ierte Dumnezeu doar pe mine?! Da' cumătrul meu ce are? Ce, mi-am tras cumva harem de măicuţe?

A sunat într-un târziu cumătrul meu, cu o voce nevinovată:

- Bună ziua, aş dori să vorbesc cu stareţul Dorin de la mânăstirea Lupuşor!

N-am mai rezistat, i-am trântit telefonul în nas! Doar ştie că nevastă-mea urăşte numele meu de Dorin şi că noi nu-l folosim niciodată...
Las' că văd ei! În viaţa de apoi, eu o să râd la ei de sus cum se scaldă în smoală!

Acuma, nu ştiu ce să zic, dacă tot am terminat-o cu viaţa asta, certându-mă cu toţi prietenii, sper măcar ca măicuţele să se ţină de promisiune şi să plătească.

Ar fi cam penibil să mă întâlnesc cu ai mei cumătri prin ungherele iadului...
***