luni, 5 noiembrie 2012

Epopeea interviului (1)

Stimaţi proaspeţi vizitatori ai blogului de furăciuni, ajunşi pe aici de prin toate cotcodăciile pământului, rămâneţi cu noi măcar pe Facebook, pentru că nici nu ştiţi ce pierdeţi!
Cu un simplu click pe butonul de "Add Friend", aveţi nesperata şansă de a-mi urmări, împreună cu ceilalţi doi unici ai mei care au cont de Facebook, progresul lent, dar vizibil, spre cultul propriei mele personalităţi.

În pofida binecunoscutei mele grandomanii, singurul motiv al acestei evoluţii lente e decizia nedreaptă a conducerii companiei, ce mă plăteşte negreşit în fiecare lună cu avans şi lichidare, Domnul să le dea sănătate, decizie de interzicere a accesului la Facebook de la serviciu. 

Din păcate, nu intru decât foarte rar pe Facebook în afara orelor de program pentru că, spre deosebire de dumneavoastră, eu am viaţă personală în afara serviciului, recte copii ce îmi sar în cap când mă aşez la calculator şi soţie, care face acelaşi lucru, dar la figurat, doar din ţipete şi ameninţări.

Când rămân singur atât de mult timp încât să mă plictisesc de numeroasele mele canale erotice, cobor printre (sub?)pământeni şi le ofer pasaje cu tâlc din vasta mea experienţă de viaţă.
Aveţi mai jos un exemplu elocvent, pentru că odată şi odată trebuia să aflaţi ce pierdeţi...

P.S. Nu muşc, să nu vă fie teamă!

P.P.S. Promit că revin mâine atât cu partea a treia a epopeii, sperând noi toţi să fie şi ultima, cât şi cu traducerea din engleză în moldoveneşte a pasajului de mai jos, pentru cei dintre voi care nu giniţi limba ălora...



***

Din ciclul "Corporatişti fără frontiere", job interview, ieri, cu duduia de la agenţia de recrutare:

- Şi acum, pentru a vă testa limba engleză, vă rog să-mi povestiţi ce aţi făcut astăzi la serviciu...
- Well, I arrived a bit late to the office today because my 1 year old son did not let me sleep almost the entire night, his teethes (n.r. corect e "teeth", dar, vorba Dianei, îmi era mintea la "tits") are about to break out. The minute I stepped into the hallway, one of the R&D team leaders literally grabbed my hand to help him with a work-related issue. I told him to hold on until I drink my coffee and I smoke a cigaret. I spent with him around 1 hour, then I finally arrived at my desk to check my daily meetings schedule to make sure I can attend the interview, as we discussed on the phone while I was on my way to work. Then I called you to reschedule our meeting because unfortunately I had another one at the same time.

Update: Luaţi de aici traducerea în moldoveneşte.

DO NOT TRY THIS AT HOME!

Era cât pe ce să se înece cu ceaiul la prima frază şi la faza cu ţigara făcuse ochii mari, dar la aia cu reprogramarea mă iubea deja sincer.

Totuşi, mi-a dat temă pentru acasă. Din păcate, slabe şanse. La testele de personalitate am picat mai tot timpul.

P.S. M-am pontat regulamentar la ieşire când am plecat la interviu...

***

Din ciclul "Corporatişti fără frontiere", job interview, sesiunea a doua, a doua victimă: doamna drăguţă de la HR, venită tocmai din Bucureşti, la noi în Moldova:

Cred că venise pentru prima oară la Iaşi. Când am deschis gura, era cât pe ce să leşine din cauza accentului meu neaoş! Şi-o fi muşcat zdravăn buzele, săraca, de n-a pufnit-o râsul.

Cică să-i povestesc ce fac eu la serviciu, dar aşa, ca pentru o persoană fără cunoştinţe tehnice.
- Doamnă, i-am zis, da' d-voastră ce credeţi că fac eu toată ziua la serviciu?! Explic fiecăruia după puterea lui de înţelegere. Şi, credeţi-mă când vă spun, până acum n-am întâlnit nici o persoană cu abilităţi tehnice la mine în firmă...

Am dus rapid discuţia spre ce mă interesa: salariul. Nuu, că la ei angajaţii nu sunt scutiţi de impozitul de 16%, ca la celelalte firme de IT...
- Doamnă, i-am zis eu din nou hotărât, luaţi şi contactaţi un avocat, un contabil, ceva, nu e păcat de angajaţii d-voastră? Dacă doriţi, vă pun în legătură cu HR-ul de la mine din firmă.

Parc-aş fi lucrat la firma lui tata şi aş fi avut HR-ul meu personal!

La final, mi-a mulţumit. Eu i-am mulţumit înapoi. Ea mi-a mai mulţumit o dată. Nici eu nu m-am lăsat mai prejos. Eram de-acuma în faţa liftului, la a şasea rundă de mulţumiri şi m-am decis s-o dau gata:

- Încă o dată mulţumiri, SĂRU-MÂNA!

Ţăranul tot ţăran, se vede! Aşa se tratează doamnele la noi la ţară...

P.S. Episodul trei al epopeii interviului e pe bani!
Mă puteţi contacta pe FB pentru detaliile transferului bancar.
***