vineri, 17 mai 2013

După câte am făcut eu pentru ei...

Un inocent preşedinte american, aflat la început de mandat, electriza întreaga opinie publică - americană şi ea, tot la fel de inocentă, dar la figurat - cu un discurs fulminant şi inovator, dar complet rupt de realitate.
Ca să traduc din memorie, era ceva de genul "Nu vă gânditi ce poate face tărişoara asta pentru voi, gânditi-vă mai bine ce ati putea face voi pentru drăguta de ea!".

Şi, după ce a zis el toate astea şi chiar mai mult de atât, băiatul din povestea noastră a mai stat doi ani făcând de toate cele pentru tară, până a făcut şi tara lui ceva pentru el.
L-a trimis politicos la plimbare prin grădina raiului cu un singur glont în cap, tras din mai multe directii odată, de către o singură persoană, în acelaşi timp şi anume din pozitii diferite.

Inocenta nu e o scuză, realitatea te izbeşte când te aştepti mai putin, iar realitatea crudă e că nimănui nu-i pasă nici cât negru sub unghie de oricine altcineva în afară de propria sa persoană.

Mai mult de atât...

Vine o vreme în viata unora când, în timp ce păşesc încrezători spre vârsta a doua, bine ametiti de un puternic duş hormonal, simt că, dimpotrivă, tara le datorează lor ceva.

Vârsta asta a doua e pe undeva pe la apusul vietii fiziologice, marcată de începutul declinului cerebral şi, paradoxal, de sfârşitul anonimatului social.
Omul nu mai e în stare să absoarbă nimic constructiv cu din ce în ce mai putinele celule cenuşii, dar devine cineva în comunitate, iar pozitia sa în societate se consolidează într-un ritm accelerat.

A devenit brusc centrul propriului său univers şi se amăgeşte cu speranta că ăsta e şi universul altora!

Ce face un rege, singur pe tronul lui, la el în castel?
Ei, bine, ceva la care nu m-aş fi aşteptat niciodată: trage linie sub toată viata lui de până atunci, adunând tot ce a făcut el pentru altii, chestie numită în contabilitate partea de debit, omitând cu succes să facă balanta contabilă cu ce au făcut altii pentru el, şi anume partea de credit.

Cu aşa un deficit bugetar la capitolul omenie, persoana în cauză nu se poate abtine să nu remarce cu o depresivă părere de rău că ceilalti nu îi acordă respectul ce i se cuvine.

"La câte am făcut eu pentru ei, îşi spune el din ce în ce mai des, şi la cât de putin am primit de la ei, merit cu prisosintă să fiu recompensat de către tară: intru în politică!"

P.S. Când văd că educatoarea îmi cere să lucrez suplimentar cu copilul încă din grupa mijlocie pentru că grupa mare s-a transformat în clasa 0, iar la începutul clasei întâi toti copiii trebuie să ştie să scrie şi să citească pentru că geometria se face acum direct în clasa a treia, deci, când văd toate acestea, mă gândesc cu nostalgie la ministrul Educatiei şi la soarta crudă de care a avut parte preşedintele american.

Cum nu vii tu, Oswald, Doamne, să redai copiilor noştri copilăria pierdută?!