joi, 30 mai 2013

Simfonie

Stăteam şi noi ca oamenii la televizor, eu cu sotia mea, în sufragerie, când deodată, zdrang!, se aude uşa de la dormitor.

Se trezise fiică-mea! Dar abia adormise!
Şi sufrageria noastră n-are uşă...

Am intrat imediat în panică, parcă la fel şi nevastă-mea, care, dintr-o singură mişcare, a aruncat pe mine pătura de pe canapeaua mică, ea nemaiavând însă ce să folosească.

Timp de câteva fractiuni de secundă, ce au trecut mai greu ca anii, mi-am tot şfortat mintea să-mi imaginez cum o să-i explic fiică-mii de ce tăticul ei stă învelit cu pătură până la gât, în mijlocul verii, pe o căldură soră cu moartea.

Şi nevastă-mea ce o să zică oare?! mi-am zis eu disperat.

Ei bine, nevastă-mea a sărit imediat, sprintenă cum o ştiti, a scos capul pe hol şi a început pe un ton tandru:

- Te-ai trezit, mămica?! Vai, cred că vrei să faci caca, nu?

Spre uşurarea mea, numai ce o aud pe fiică-mea, buimacă încă de pe somn, aflată deja la doi paşi de sufragerie:

- Da, mami, m-am trezit, fac caca, cred...
- Mergi, mami, la baie dacă faci caca, da? a continuat nevastă-mea de după colt, pe acelaşi ton drăgăstos.

Lipa-lipa cu picioarele goale pe gresie, zdrang uşa la baie, zdrang cu poc închisul uşii, ce mai, o adevărată simfonie pentru urechile mele!

Noi ştiam dinainte că nu existau şanse să facă ceva, deci nu trebuia ştearsă, deci o puteam lăsa singură, aşa că am hotărât din priviri să folosim din nou covorul din bucătărie pentru treburile noastre casnice.

Bucătăria fiind singura cameră din casă dotată cu cheie...
Cheia e folosită doar în caz că avem oale fierbinti pe aragaz, de aia, nu vă mai gânditi la prostii!